Ai demonstrat clar că ai dreptate. Ai adus argumente, poate chiar dovezi. Partenerul a tăcut la final, pentru că n-avea ce să mai zică.
Și te-ai culcat cu senzația aia proastă în piept, mai singur decât înainte de discuție.
În terapia relațională există o expresie pentru asta: poți să ai dreptate sau poți să fii conectat. Alegi destul de rar amândouă.
Citește articolul ăsta dacă:
- ieși din discuții cu senzația că ai câștigat, dar ai pierdut ceva
- ți se spune des că nu asculți, deși tu simți că explici
- ai o reacție preferată în conflict și o repeți fără să te gândești
Cele cinci
- Să ai dreptate. Aduni argumente, citezi ce a zis sora ta sau ce scria în articolul ăla. Rezolvi diferența dintre voi ștergând-o: rămâne varianta ta.
- Să controlezi. Direct, prin ton ridicat și insistență. Sau ocolit, făcându-l pe celălalt să se simtă vinovat până cedează. A doua variantă e mai greu de recunoscut și la fel de eficientă.
- Să spui absolut tot ce simți. Se numește și metoda chiuvetei: torni în discuție tot ce s-a adunat de trei ani. De obicei se justifică prin „eu sunt un om sincer”.
- Să te răzbuni. M-ai rănit, îți arăt cum e, ca să nu mai faci. Poate fi o vorbă tăioasă sau, mai des, ceva pasiv: nu te mai îmbrățișez, nu-ți mai răspund la mesaje o zi.
- Să te retragi. Pleci din cameră, taci, sau rămâi acolo fizic și dispari emoțional. Uneori doar pe un subiect anume, alteori din toată relația.
Cele mai multe nu vin singure. Cineva care are nevoie să aibă dreptate și controlează în același timp devine un fel de dictator binevoitor: are dreptate, deci firește că decide el.
De ce le faci, dacă nu funcționează
Pentru că au funcționat cândva. Toate cinci sunt strategii de supraviețuire, învățate într-un moment în care chiar era mai sigur să taci, să ai dreptate sau să lovești primul.
Un copil care tăcea când tatăl ridica vocea făcea exact ce trebuia. Un copil care învăța să demonstreze că are dreptate ca să nu fie pedepsit la fel. Problema e că partea aia din tine a rămas cu strategia și o scoate acum, la treizeci și opt de ani, într-o discuție despre concediu.
Ce mi se pare cel mai greu de acceptat pentru oameni e că strategiile astea chiar merg în alte contexte. La serviciu, a avea dreptate te promovează. Acasă, te lasă singur. Aceeași abilitate, două rezultate opuse.
Cum îți dai seama care e a ta
Cel mai simplu test: gândește-te la ultima ceartă și întreabă-te ce ai făcut în primele zece secunde după ce te-ai simțit atacat. Nu ce ai spus după o oră, când te calmasei. Primele zece secunde.
Majoritatea oamenilor au una principală și una de rezervă, pentru când prima nu dă rezultat. Merită să le știi pe amândouă.
Ce pui în loc
Nu există o replică magică. Dar există o întrebare care schimbă direcția, și o folosesc des în ședințe: ce vrei mai mult acum, să câștigi discuția asta sau să fii aproape de omul din fața ta?
Sună simplist scris aici. În mijlocul certei e surprinzător de greu de răspuns, și exact greutatea aia îți arată cât de tare te-a luat strategia pe sus.
Întrebări frecvente
Dacă chiar am dreptate?
De multe ori chiar ai. Dar în discuțiile de cuplu, cine are dreptate contează mult mai puțin decât pare pe moment. Realitatea obiectivă are rolul ei la doctor, nu în dormitor.
Retragerea e mereu o strategie de pierdere?
Nu. O pauză cerută clar, din care te întorci, e sănătoasă. Devine strategie de pierdere când e menită să pedepsească sau când nu te mai întorci niciodată la subiect.
Dacă te regăsești în articol
Lucrăm pe strategia fiecăruia și pe ce anume o declanșează, nu pe conținutul ultimei certe.
Vezi coachingul de cuplu →
